Cleopatra Stratan - Seara de Crăciun frumos

Pavel Stratan - Eu beau

Pavel Stratan s-a născut pe 11 noiembrie 1970 în satul Nişcani, Călăraşi, Basarabia. În 1977, la vârsta de 7 ani a paşit pentru prima dată pe scena şcolii cu chitara în mână.

Pe atunci cânta despre mama, patrie ş.a. În 1983 a început să compună primele versuri, iar în 1996 a avut prima experienţă scenică în calitate de scamator. A absolvit Academia de Muzica, Teatru si Arte Plastice din Chişinău. Iar în 2002 a lansat primul său album – “Amintiri din copilărie”. Spre deosebire de scenă, în realitate este foarte timid.

A avut norocul ca unul dintre volumele lui să ajungă în mâinile lui Şerban Huidu, realizatorul emisiunii de satiră “Cronica Cârcotaşilor”, care a început să-l promoveze la radio Kiss FM şi care l-a prezentat celor de la “Media Services”. Are actualmente un cotract pentru doi ani cu aceştia. Stratan spune că “în prima zi s-au vândut 7.000 de discuri şi oamenii stăteau la coadă. În două luni, s-au vândut aproape 50.000 de unităţi”. Este căsătorit de patru ani şi are o fetiţă, Cleopatra, de doi ani. Soţia este inginer-constructor şi o cheamă Rodica.

Muzica pe care o face nu o poate fi catalogată. Este un amestec de stiluri. Nu ştie exact cât la sută este inspiraţie şi cât la sută muzică originală. De fapt, aceasta pare a fi noutatea pe care o aduce pe piaţă. Se remarcă crâmpeie din folk, dar şi din motivele tradiţionale. Trebuie precizat că înaintea “valului moldovenilor” în România, a mai existat în Moldova (şi există încă) un grup – Grăieşte moldoveneşte – care făceau acelaşi lucru. Ei au câteva volume şi au apărut odată cu lansarea unei emisiuni la radio “d’Or”. Pavel Stratan a avut amabilitatea să răspundă, după concertul susţinut la Sala Palatului în seara zilei de 7 noiembrie, câtorva întrebări puse de redactorul Romanian Global News prezent la concert. Pentru că este o persoană timidă şi nu prea vorbăreaţă, redactorul Valentina Basiul a realizat un fel de reportaj pe baza celor declarate şi întâmplate la concert. Iată ce a ieşit.

 “Cât de puţin îi trebuie omului să fie fericit, cât de mult îi trebuie să înţeleagă acest lucru.”(Despre fetiţa lui) “Are un an de când a împlinit un an.”(Întrebat fiind dacă există diferenţe între publicul de aici şi cel de acolo) “Nu există. Toţi bat din palme pur şi simplu.”

De câteva luni s-a împământenit la Bucureşti, dar şi-n întreaga ţară, ideea “invaziei moldoveneşti în România” care se regăseşte pe mai multe forumuri de discuţie. Unii îşi explică acest fenomen prin suflul nou pe care îl aduc basarabenii, alţii îl privesc cu scepticism. Unii înshep să vorbească moldovineşte, alţii susţin că “sunt şi la noi în ţară indivizi care cântă la fel, dar nu au fost promovaţi. Se vede că are pe cineva în spate” şi “nu cred că trebuie să-i aducem pe moldoveni, căci avem şi noi valorile noastre nedescoperite”. Aceştea din urmă, dar şi mulţi alţii care nu au încă o poziţie, susţin că accentul lor moldovenesc este prea forţat.

Din acest suflu nou face parte şi Pavel Stratan, numit şi “revelaţia sezonului”, cel care şi-a susţinut unul dintre primele sale concerte în România într-o duminică de toamnă friguroasă. Oamenii, cu mic cu mare, au venit să asculte “Amintirele din copilărie” ale lui Stratan. Mai întâi şi-au făcut apariţia adolescenţii, pe a căror chipuri se citea nerăbdarea. Apoi au intrat în sală şi cei “mai copţi” şi chiar unii cu copiii. În hol două stănduri cu CD-uri şi casete, din ambele volume. Oamenii cumpără. Oare cât se va mai adăugă numărului total de vânzări şi CD-urile vândute în seara aceasta? Oricum Pavel Stratan, de mai bine de o lună, se afla în topul celor mai vândute albume.

Frigul de afară pătrunde şi în sală. Oamenii se scutură mai des ca să se încălzească. Mai este încă vreo jumătate de ora până la începerea concertului. Fumătorii îşi fac rezerva de fum de pe acum. Ceilalţi – provizii în materie de suc şi de-ale gurii. În mijlocul lor gardienii verzi până la urechi urmăresc liniştea publică. Oare nu-i cineva pe aici prea moldovean sau vreun trimis de-a lui Voronin? Cineva încearcă să anime frigul glumind. Urcă treptele şi uite-l în sală.

În vânzoleala de aici un tip din a doua tinereţe pare să fi coborât din “amintirele” lui Stratan. Poartă o geacă roşie de piele, iar pe cap un chipiu de stofă verde-militară cu insigna de octombrel în frunte. Daca-l vede un basarabean cu siguranţă ca-l va face să transpire şi să se înnece în vremurile de demult.

Îşi face apariţia şi “artistul” (sensul basarabean de şmecher). Vorbeşte cu emoţii şi spune: “Dacă mă întreba cineva acum unde-mi bate inima, eu o să răspund – nu ştiu să răspund la aşa întrebare!” Parca vorbeşte serios dar publicul se amuză. Într-un colţ al sălii un grup de tineri îl susţine mai tare.

Începe “amintirele” cu piesa “Eu beu”, dar mai întâi considera necesar să facă o precizare – i-a plăcut din totdeauna să facă ironie la tema băutului. După ce-şi termina primul cântec bea dintr-un pahar apă şi vede că este urmărit de toţi cei 2500-3000 de spectatori şi consideră necesar să întrebe “aţi crezut că-i votca?” Cântă despre toate bazaconiile pe care le-a făcut acasă în copilărie sau când era mai măricel. Muzica este fie veselă, fie tristă şi melancolică.

Versurile, ce au o valoare socială care merită a fi urmărite, curg şi uneori te întrebi cum reuşeşte să respire. “Jocurile de cuvinte, muzica cântată aproape fără refren şi versurile” sunt noutatea şi atuul lui, cel puţin aşa crede el. La unele cântece se emoţionează mai tare, trăieşte şi pe scena de la Bucureşti fiecare moment despre care cântă. Uneori emoţia-i blochează respiraţia, dar publicul este alături de el. Primeşte flori de la copiii, mai întâi de la fete căci le-a cântat mai mult, dar şi de la băieţi, şi se blochează pentru câteva clipe cu ele în mână neştiind unde să le pună.

Îşi şterge energic mâinile transpirate de blugi în momentele de respiro şi-i dă zor mai departe. Anunţă de fiecare dată cântecul care urmează şi face comentarii. De multe ori este întrerupt de cineva care strigă “e super piesa! e cunoscută!”. La care el – “piesa sau motivul” (şi în cazul “Liliecii”).

Pe la mijlocul concertului cântă piesa scrisă în memoria tatălui său, cel care-i domină amintirele. Cânta şi plânge, mai nu se înneacă. Ochii-i sunt închişi. Plânge şi vecina mea. Termină şi-şi şterge lacrimile cu amândoua palme. Întrebat fiind cum reuşeşte să cânte aşa despre tatăl său, spune că “să fi luat şi tu atâta bătaie de la tata cât am luat eu.” Trece repede peste aceste momente şi se apucă să cânte piese şi mai vesele decât în prima parte (S-o-nsurat băieţii, Luluţa ş.a.). Tot mai mulţi oameni se identifică cu el. De fapt, aşa poate fi explicat şi succesul lui în Republica Moldova. Acolo a vândut cca. 50.000 de casete în doi ani fără să fi fost promovat în vreun fel. Vestea se ducea din om în om.

În interviu Pavel Stratan susţine că ii este foarte greu să facă lucruri simple. Îi place toată muzica iar trupa Paraziţii sunt cei care-l interesează mai mult. Are un frate şi o soră care se ocupă cu case de discuri şi care l-au ajutat la Chişinău.

Ultimele două piese sunt de pe volumul trei care va apărea curând. Acestea sunt mai mult o improvizaţie, dar parcă nu ar fi. Concertul se termină, dar publicul îi mai cere încă ceva. Se striga din sală “cucul” sau “bărbăţelul meu”, cei mai mulţi însă bat pur şi simplu din palme chemându-l la bis. Stratan se lasă mai greu convins, probabil nu a gustat încă acest sfârşit. Astfel “amintirele” lui Stratan vor continua.

FamiliaStratan

Popular tracks