Irinel Anghel
Where is the work? 
A successful piece of music
(The Man I love in a Fast-Forward Society)

Piesa are un titlu complex, dorind parca sa suplineasca vidul de continut caruia ii da forma.
De ce apare intrebarea Where is the work? Si aici sunt mai multe motivatii. In primul rand, acesta este titlul unei cercetari pe care am intalnit-o, despre muzica electronica. Quasi-imposibilitatea notarii ei intr-o partitura si de fapt, inutilitatea partiturii (pentru ca muzica electronica nu are nevoie sa fie transmisa unui interpret) pune in dificultate raportul prezentare – reprezentare al muzicii traditionale. In lipsa partiturii, mai exista lucrarea? Acesta este si titlul unei carti despre doi artisti conceptuali din domeniul vizual care inlocuiesc reprezentarea clasica cu cea conceptuala. Este un fenomen asemanator circulatiei banilor. Unde sunt banii? Ei dispar usor-usor din forma fizica, existand-neexistand in conturile bancare. O alta motivatie a acestei parti a titlului vine si ca urmare a radiografiei imaginare pe care o realizeaza asupra „consumului cultural” actual. Muzica se asculta de pe telefon, tableta, laptop, informatia este consumata „pe repede inainte”, receptorul se gaseste intr-o rasfoire continua (scroll). Continutul se comprima, ramane doar o forfota informationala care sterge detaliile, anuleaza propunerile ce depasesc durata de 5 minute, suprapune stimulii exteriori nascand un nou tip de arta (din perspectiva acestor ascultatori): scroll-art, muzica eventai pentru oameni fara timp, game art, cultura de Facebook sau de Instagram. So, where is the work? In mijlocul acestot parcurgeri grabite, apar resturi, zdrente ale unei referinte recognoscibile – piesa The Man I love compusa de George Gershwin, care a devenit un binecunoscut standard de jazz. Dar nu asta m-a facut sa aleg aceasta ancora ci interpretarea piesei in coregrafia gestuala a Pinei Bausch – care este un moment memorabil din istoria artei, pentru sensibilitatea lui si incarcatura emotionala. Asadar, aceasta referinta de gradul 2 aduce in piesa, unicele urme de umanitate, ratacite in goana informationala.
A doua parte a titlului – O piesa de succes se refera la cea de a doua jumatate a piesei care este construita din aplauze. Multe aplauze, avalanse de aplauze, indicand dependenta artistilor de succes, devenita obsesie, care ii indruma spre cai accesibile, usoare, spre divertisment de calitati diferite, pe diferite paliere.
Piesa este disproportionata si ca orice forma disproportionata, devine monstruoasa. Muzicile comprimate ale primei parti din care nu ramai cu nimic ocupa o durata egala cu cea a aplauzelor furtunoase, in care se realizeaza o sculptura sonora bizara, prin apropieri si departari, prin variatii ale densitatii planurilor, carora li se adauga sugestii sonore ale unui film de groaza care pot plasa lucrarea in sfera creatiilor distopice. Demersul se situeaza asadar, la granita dintre ordine si haos.
Desigur, stand pe o alta granita, dintre fictiune si realitate (din care piesa isi extrage mult material) si dintre comic si tragic, propunerea lasa receptorului posibilitatea de a-si alege cheia de lectura. Se ofera chiar un exercitiu al distantei fata de ceea ce se aude: daca te apropii, te implici, experienta devine grava, poate chiar tragica, daca iei distanta, poate fi comica.
La final, aplauzele se preschimba, precum in gravurile transformationale ale lui Escher, in sunetele unui stol imens de ciori. Si acest final mi-a fost inspirat de o experienta reala, de la un concert in aer liber, care s-a suprapus cu sosirea ciorilor in parcul Cismigiu, la ceas de seara, aducand o lupta sau coexistenta (depinde de fiecare cum vede asta) intre natura si cultura.
Ce e dupa? Deocamdata, un pustiu, in care ramane doar amintirea coplesirii informationale, insatisfactia de a nu gusta din niciun „fel” perindat prin fata noastra la masa artei.

Where is the work? A successful piece of music

sound art by Irinel Anghel
text: Matei Visniec
2014

Spalatorul De Creiere / Brain Washer

Entering the Metaverse on High Heels. In Search of Marilyn Monroe

Mirror Maze

film muzical fara film dedicat lui A. Jodorowsky
2015

O Cina Cu Demonii Mei

Irinel FM
muzică electronică
2015

Irinel FM este o arhivă muzicală personală a unor lucrări din ultimii ani (din 2009 până în 2015) modelată ca piesă de muzică electronică cu o partitură-hartă. Este o “muzică după muzică” ce utilizează referinţe din creaţia proprie sub formă de fragmente, bucăţi, cioburi sau aşchii sonore ce apar dintr-o căutare prin cotloanele memoriei. Ea este introdusă în copertile unei banuite “cereri de recuperare a amintirilor” ce declanşează un proces de reconstrucţie-deconstrucţie a acestora.
Sugestia navigării prin intermediul unui aparat de radio, a căutarii şi ajustării frecvenţelor, transformă acest demers într-o călătorie în trecut, care, pe măsură ce frecvenţele sunt atinse, scoate la iveală imagini sonore uitate de un artist al cărui program de creaţie este de altfel noutatea continuă. De aici şi dificultatea arhivării, discontinuităţile care apar, rupturile, salturile, schimbarile bruste de intensitate, găurile de memorie, informaţiile şterse, ce sunt fireşti pentru cineva care s-a programat să îşi uite în permanenţă trecutul artistic pentru a evolua mereu în prezent.

Materialul sonor este aşadar selectat din înregistrări ale unor lucrări sau părţi de spectacole ori performance-uri ce au avut reprezentaţii unice. Ce poate fi recuperat şi ce ne pot spune nişte cioburi despre oglinda din care provin?
Este un experiment prin care am vrut sa verific cu mine şi cu cei care intră în contact cu această piesă, în ce măsură teoria holografică funcţionează? Dacă ciobul conţine şi poate transmite informaţia întregului. 

Discursul este structurat nu atât de aşezarea informaţiilor găsite ci de cele ne-găsite, de găurile informaţionale de diferite dimensiuni. Este nu atât o muzică a prezenţelor ci a absenţelor.
Din punct de vedere muzical, am lucrat ca atare, cu obiecte sonore pe care le-am ales şi le-am combinat, le-am filtrat, suprapus, distorsionat şi din curiozitatea de a merge mai departe de nişte finalităţi presupuse, pentru a împinge arta la un nou stadiu - post-experienţial (adică de după experienţa prezentării lucrărilor respective în calitate de creaţii artistice finite).

În prezent, sunt interesată nu numai de rezultatul procesului de creaţie, de produsul concret al acestuia, dar şi - pe de o parte, de proces în sine (chiar mă gândesc la o artă a lui “the making of”) şi pe de altă parte, de ceea ce se întâmplă DUPĂ eliberarea “obiectului” artistic, de ceea ce este MAI DEPARTE de asta (reverberaţia  sa, reacţiile şi relaţiile pe care acesta le declanşează). Întrevăd şi aici un potenţial artistic ce merită nu numai observat sau explorat în tăcere, dar expus ca parte a operei de artă.

Irinel FM este o posibilă radiografie a unui trecut apropiat – singura tentantă pentru un artist care nu e interesat de arhivare, de repetare, de intrarea în istorie, de permanenţă.
Irinel Anghel


Fragmentele muzicale folosite fac parte din următoarele lucrări şi proiecte performative:

Vortando (2009)
Passacaglii pe teme false şi alte iluzii (2010)
Magenta Fantasy (2011)
Electro Serenades (2011)
Kaoss Birds in NowHere’sVille (2011)
Meeting on the Moon (2011)
Everybody has the right to wear a mask (2012)
Resonant Bodies (2012)
Soul Sculpture (2012)
There is Life in Venus (2012)
Fragile (2013)
Your Highness (2014)
Oniria (2014)
What about your freedom? (2015)
Rondo Zero (2015)


Intervenţiile verbale aparţin proiectului Conversaţie performativă la un ceai, expus în cadrul Muzexpo 2015


Irinel FM

I Doll

............ pentru alarme soliste si ansamblu de ceasuri

"Fly me to the moon" in PHL
(PHL = PostHumanLanguage)
voce - Irinel Anghel
chitara, procesare live - Sorin Romanescu
inregistrare din concert

Irinel Anghel

Popular tracks